fbpx

Are o amantă! Mă înșală!

Redactat de Timofte Geanina

Ultima actualizare 10 mai 2020
M-a inselat are o amanta, terapie nlp

– Are o amantă! Doamne, cât de tare dor cuvintele acestea! E ca și cum ai spune: are cancer! Da, chiar așa, nu m-am gândit la asta până acum. Când am aflat că mă înșală a fost ca și când aș fi aflat că a murit! Nu doar el, bărbatul meu, a murit, chiar și eu am simțit că mor. De ce simt că mor, doamna psiholog? De ce doare atât de tare?

Lacrimile Mariei curgeau nestăpânite, iar eu o priveam și simțeam în pieptul meu, toată durerea ei. O vedeam prăbușită, acolo, în îmbrățișarea fotoliului, ca un copil în îmbrățișarea mamei. Nu mai aveam în față o femeie de 36 de ani, ci o fetiță prăbușită sub povara unei dureri pe care nu o înțelegea. Privindu-i trupul ghemuit, acolo pe fotoliu, am înțeles că nu o doare doar rana de acum, ci alta, mult mai adâncă, mult mai mare, dintr-un alt timp. De când, copil fiind, s-a simțit azvârlită, din brațele protectoare ale mamei, în vidul nesiguranței. Acele brațe pe care le caută, azi, în fotoliul meu, pe care le-a căutat, ieri, în iubirea bărbatului ei. Dar care au azvârlit-o iar, în același vid al nesiguranței, activându-i spaima de moarte. 

Știu foarte bine cât de important este ca eu să fiu aici, pentru ea. Nu cu mintea, nu cu trupul, ci cu sufletul. Să o îmbrățișez cu inima, pentru a se simți reconectată. Pentru a opri căderea din acest hău al fricii de singurătate, al fricii de moarte. Căci asta înseamnă singurătatea unui copil – pericol de moarte!

Așa că am întins o punte de la Acum până la Atunci.

  – Mă uit la tine și văd o fetiță. Mă întreb câți ani aveai când ai trăit, prima dată, acest sentiment.

Tresare și mă privește cu ochii ei mari, de fetiță uimită. Apoi ezită o clipă, căutând printre amintiri, după care rămâne cu privirea încremenită într-o imagine din alt film. 

– La ce te gândești acum? 

– La mama, la copilărie…

Tace, dar zâmbește pentru sine, cu privirea pierdută, mai departe, uitând de prezența mea. Uitând că e aici, în cabinetul psihoterapeutului care trebuie să o ajute să treacă prin durerea trădării. Maria este o femeie frumoasă, un amestec ciudat de senzualitate și de copilărie. Din păcate nu este conștientă de frumusețea ei, merge cu umerii plecați și cu privirea mai mult în pământ. Părul bogat, și-l poartă, mereu, într-o coadă anostă sau într-un coc grăbit, și singurul machiaj este rujul în nuanță naturală, care o face să pară și mai palidă decât este. Însă ochii mari și triști m-au impresionat din prima clipă. A adunat, în ei, toată tristețea lumii. Acum înțeleg de unde vine această tristețe. Nu doar din trădarea soțului, ci dintr-o altă trădare, mult mai veche, mult mai dureroasă.

– Cum a fost copilăria ta, Maria? 

– Păi normală, cred. Fericită. Am crescut câțiva ani la bunici. După ce s-a născut sora mea. Aveam 4 ani când m-a dus la bunica, la țară. Era greu cu doi copii, pe vremea aceea, pentru o femeie. Știți, nu-i așa? 

-Nu știu, Maria. Dar îmi imaginez cum a fost pentru fetița aceea de 4 ani să i se spună ,,Gata, de azi pleci la bunici pentru că în locul tău e o altă fetiță.” E ca și cum ți-ar spune că nu mai are nevoie de tine… Cred că a fost foarte dureros.

Zâmbește cu un rictus în colțul gurii, privindu-mă, cu neîncredere.

– Ei, nici chiar așa. Bunica mă iubea. Îi spuneam ,,mama”, iar mamei îi spuneam pe nume. Știu că mă iubea și mama. Venea să mă vadă, în fiecare duminică. Așteptam duminica și ciocolata ei. Chiar mă bucuram când venea…

– Eu nu simt bucurie, eu simt tristețe când mă uit în ochii tăi. Iar această tristețe știu sigur că nu este a mea. E tristețea ta, Maria? E tristețea fetiței de atunci?

Maria începe să plângă, tăcut, la început, apoi suspinând ușor, ca un copil resemnat, privind în gol.

– De ce trebuie să vorbim despre asta, acum? Mă întreabă, brusc, parcă trezită din somn.  Eu vreau să vorbim despre el, nu despre mama! Mama m-a crescut cum a putut, a făcut-o bine, în felul ei. Dar el, nenorocitul, omul pe care l-am iubit mai presus de mine, omul căruia i-am dăruit totul, el m-a trădat!!! Înțelegeți cât l-am iubit?! Am avut încredere în el, era totul pentru mine. Oricine putea fi infidel, dar nu el. El era altfel, mi-a promis că mă va iubi mereu, numai pe mine, că va fi alături de mine, până la sfârșitul vieții. Vieții cui???! Am crezut că nu are ochi, decât pentru mine!

Vocea ei plângătoare trecu, treptat, de la tonul de bocet, la strigăt de furie. Simțeam un ocean de mânie care clocotea în trupul ei delicat. 

– Îi așterneam patul cu cearșafuri de mătase, îi pregăteam masa, îi călcam hainele, îl aranjam, iar el pleca la alta… Seara târziu, îl așteptam tresărind la fiecare mașină care trecea prin dreptul blocului meu. Ca un câine credincios, îi cunoșteam pașii, de la parter și tremuram de așteptare. Când intra în casă, îi săream de gât, iar el se desprindea cu un zâmbet batjocoritor, spunându-mi cât de obosit este! Doamne! Obosit de dragostea celeilalte… Cât de proastă am fost! Cât de proastă!

Și toată această furie față de infidelul soț, se întorcea acum, împotriva ei. Strângea pumnii și lovea ușor, dar apăsat, pe coapse. O vedeam cât de mult se urăște în aceste clipe, la fel de mult, poate, ca atunci când n-a putut să-și păstreze mama pentru sine. Când a pierdut-o pentru alt copil. Am oprit-o ferm, dar blând.

– Nu e corect față de tine. Nu ai fost proastă, ai fost îndrăgostită. Ai avut încredere. Nu e normal să avem încredere în cei pe care-i iubim? Cum am putea iubi fără încredere, Maria? Te rog, nu da cu tine de pământ. Nu e drept.

– Atunci de ce am fost oarbă, de nu am văzut? Mă simt atât de umilită! Mi-e atât de rușine! Îl urăsc și-l iubesc, în același timp. Vreau să plece și vreau să rămână. Să-l alung în brațele celeilalte? Să lupt pentru el? Dar aș putea, oare, să-l mai îmbrățișez așa cum o făceam cândva? Aș putea, oare, să mă mai pierd de plăcere, în brațele lui puternice, acum când știu că acele brațe mincinoase au mângâiat trupul altei femei? Sunteți femeie, doamna psiholog. Ar trebuii să știți… aș mai putea?

– Nu știu. Tu ce crezi, ai mai putea? Ai mai vrea?

Ce decizie crezi că a luat Maria? Să lupte sau să renunțe? Introdu aici e-mailul tău și vei citi mai departe.

 

În ședința de astăzi, Maria părea schimbată, părea altă femeie. Îmi amintesc când a intrat prima dată pe ușa cabinetului: stoarsă de energie, palidă și cu privirea, mai degrabă resemnată, așezându-se, stingher, în fotoliu. La primele cuvinte a izbucnit în plâns, așa că am aflat prea puține despre problema ei. Înțelesesem că, după o căsnicie de 9 ani, soțul a înșelat-o, iar această experiență a devastat-o, pur și simplu. Cam atât… și lacrimi, multe lacrimi. Nu știa ce vrea, de ce venise la psiholog, dar știa că eu pot să o ajut. Acea primă ședință m-a pus într-o situație nouă. Clienta mea venise la mine să plângă. Nu dorea să-mi povestească, așa cum fac cei mai mulți clienți, ci doar să plângă, atât. Să plângă în siguranță. Iar eu am fost acolo, îmbrățișându-i lacrimile, ca o mamă care știe că nu poate vindeca durerea copilului, dar îl poate ține în brațe, îl poate mângâia. Uneori e de ajuns și durerea trece.

Astăzi, după 5 săptămâni, o altă Maria a intrat pe ușa cabinetului meu. Părul îi cădea strălucitor, pe umeri, buzele erau rujate cu roșu – cuminte, e drept – în timp ce în ochi îi licărea o lumină ghidușă. 

– Mi-am făcut tema. Am răspuns la întrebările tale. Am reflectat mult asupra răspunsurilor. Ciudat este că am înțeles ce simt pentru el, dincolo de furie. Nu e dezgust, așa cum credeam, nu e nici ură, e pur și simplu, iubire. Sună ciudat, nu-i așa? După toate câte le-am spus despre el, nu te-ai fi așteptat la un astfel de răspuns!

– Eu nu am așteptări, Maria. Eu ascult ca să înțeleg lumea ta, să înțeleg ce simți, ce vrei, să te ajut să iei o decizie. A ta, nu a mea. Pentru că e viața ta, nu a mea, nu a mamei tale, nu a prietenei tale. Important este să fii împăcată cu decizia pe care o iei, să fii bine cu tine.

– Da, uitasem cât ești de încăpățânată, doamnă psiholog! Nu vrei să-mi spui, exact, ce să fac.

– Ar fi prea simplu. Trebuie să te maturizezi emoțional, știi asta. Să alegi, să lupți pentru alegerile tale, să ți le asumi… inclusiv un posibil eșec.

– Da, e logic. Așa… să-ți spun ce-am decis. Să lupt! Să lupt pentru iubirea mea, pentru bărbatul meu.

– E o luptă grea. El te susține în lupta aceasta? 

– Cred că da. E acasă, nu?! E lângă mine, încă. E drept că-l mai surprind, uneori, cu privirea în gol, probabil că e cu gândul la amantă. Dar nu-mi pasă. Pe mine m-a ales, iar eu îl aleg din nou. Ce are ea și nu am eu? E alta, atât! 

– Observ că ești pregătită de luptă. Cel puțin ai la tine cea mai ascuțită armă… rujul roșu.

– Și nu doar asta, ci și scutul! spuse ea, împingând sânii în față.

Râdem amândouă, pentru că am avut această discuție, într-una din ședințele trecute. Corpul nostru vorbește. Își spune povestea, atunci când gura tace, atunci când ochii se ascund printre gene, privind în jos. Fricile noastre, dureri nespuse, răni de demult sau de acum, toate s-au așezat cuminți, într-o poveste pe care trupul nostru, o spune. Cine are ochi să vadă, cine știe să citească, cine iubește poveștile, înțelege ce spun. Mai ales poveștile vechi, acelea din copilărie, strigă cel mai tare, pe corpul nostru.

,,- Putem șterge aceste povești?” m-a întrebat Maria, într-una dintre ședințe. Nu putem să le ștergem, i-am explicat atunci. Sunt ca un tatuaj pe care nu-l mai poți scoate fără să lase urme. Dar ai putea să-l transformi. Să adaugi, să reinterpretezi. Să schimbi perspectiva. Faptele rămân, tatuate în sufletul nostru, pentru toată viața aceasta…

Corpul Mariei îmi spune astăzi că vrea să lupte pentru dragostea ei, pentru bărbatul cu care are un copil, cu care are visuri, cu care a clădit un cămin…Acum merge dreaptă privind direct în ochi, acum își strigă feminitatea îmbrăcată ca o floare, într-o rochie galbenă care-i îmbrățișează trupul ca mângâierea subtilă a unui amant.

 – Ce e de făcut, acum? Ai un plan, nu-i așa? 

– Am câteva idei, dar e lupta ta, ai uitat. Așa că vom face împreună strategia. Însă lupta ta e și cu tine, cu convingerile tale despre relație, despre iubire, despre comunicare… Făcând același lucru, vei avea același rezultat. Ce făceai până acum, în relație? Mai exact, ce lipsea din relația voastră?

– Nu credeam că lipsește ceva. Acum însă, am înțeles: comunicarea. Nu aceea formală, știi, de tipul ,,Ai uitat să cumperi pâine!”, ci aceea profundă, sufletească, de care mi-ai vorbit. Doar așa ne-am putea cunoaște, cu adevărat, unul pe celălalt. Am avut o revelație: nu-mi cunosc soțul, deși am trăit alături de el, 9 ani!

– Ohooo! Bunica mea spunea ,,mănânci un sac de sare lângă un om și tot nu-l cunoști”.

– Dar acum sunt pregătită să-l cunosc. Pe om, pe omul meu.

– Și să te lași cunoscută de el.

– Să nu crezi că nu mă doare, încă. Sunt clipe în care îmi imaginez cum mângâie trupul altei femei, iar asta mă scoate din minți. Îmi imaginez cum vorbesc despre mine, batjocoritor și-n clipa aceea îl urăsc de moarte. Aș vrea să-l lovesc, cu sete, până mă doare. Până cad, epuizată. Apoi mi se face frică. Dacă pleacă pentru totdeauna?! Cum o să trăiesc fără el?! Frica aceasta mă face să mă prăbușesc înăuntru meu, în zeci de bucăți… Aș vrea să-l chem, să mă recompună cu un sărut. Nu-i spun nimic. Nu când simt așa, nu încă, dar când îl privesc în ochi, lumea capătă sens, din nou.

Nu-i ușor drumul pe care a pornit Maria, iar ea știe asta. Nu e vorba numai despre relația ei cu soțul, ci de relația ei cu mama, cu fetița care a fost cândva… Dar simt că e hotărâtă, e coaptă pentru asta. Așa că ne suflecăm mânecile și pornim, împreună, pe acest drum anevoios. Rescriem povestea veche și schimbăm finalul: 

,,…au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.”

Distribuie acest articol

Redactat de Timofte Geanina

Cine sunt eu? Sunt un om care-și iubește semenii, care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia. Iată de ce am ales un drum profesional prin care pot să-mi ajut semenii să-și vindece rănile, să-și depășească limitele și să-și găsească fericirea.
4 Comentarii
  1. Laura

    Bună. Și eu am avut parte de aceeași poveste. Am ales aceeași cale . Ce o sa fie nu știu.și nici nu mă interesează. Trăiesc prezentul și redescopăr în fiecare zi, o alta Eu. Mulțumesc

    Răspuns
    • Timofte Geanina

      Dacă nu lași lucrurile la voia întâmplării, puteți duce relația la un nivel mai profund de intimitate, după acest moment de criză. Puteți crea o relație conștientă.

      Răspuns
  2. Radu Gabriela

    Bună ziua !Soțul meu este cu altă femeie de 20ani ,au împreună o fetiță de 11 ani .Până în urmă cu 4 ani nu am vrut să accept că el poate să iubească o altă femeie ,am trăit într-o lume a mea în care nu vedeam că mă minte ,mă umilește ,mă ignoră .Noi avem 4copii și nu am făcut altceva decât să mă ocup de educația și grija lor .Cu ele trăiește frumos ,ies în oraș ,la rudele lui ,tot ceea ce face face cu ele nu cu noi .Am obosit ,nici nu știu dacă îl mai iubesc ,nu sunt fericită iar dacă am fost cândva am uitat .Îmi este frică de el ,nu mă ascultă ,nu mă vede .Cel mai grav este că nu-i pasă că eu sufăr ,nu vede nimic rău în ceea ce face ,ba mai mult ar trebui ca să-i iubesc și copilul că este sora copiilor mei .Povestea mea este lungă ,vor crește copiii și atunci poate voi schimba ceva în viața mea ,dacă voi fi sănătoasă,sincer nu-mi doresc să îmbătrânesc lăngă el.

    Răspuns
    • Timofte Geanina

      Îmi pare rău pentru ceea ce trăiești. Nu meriți asta. Nimeni nu merită să trăiască într-o minciună. Știu că e greu să crești 4 copii, dar puterea unei mame este mai mare decât își imaginează. O rătăcire e omenească, o viață dublă e inacceptabilă. Sper să te eliberezi din această minciună, pentru a trăi demn și a oferi un model copiilor tăi. Puterea se află înăuntru tău. Copiii vor crește, oricum, apoi vor pleca. Dar tu, cu viața ta, ce faci?

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descarcă gratuit ghidul digital

Află cum poți scăpa de gândurile și scenariile negative gestionându-ți emoțiile!

 

Ghidul digital e în drum spre tine. Verifică te rog emailul!

Ține-mă la curent cu următoarele evenimente.

Felicitări! Acum vei fi la curent cu următoarele evenimente.

Ai fost înșelată?

Vrei să-ți salvezi relația?

7 Sfaturi pentru o relație fericită chiar și după infidelitate!  PDF Gratuit 

 

Felicitări! Verifică pe email! Uite-te și în Promoții sau Spam, uneori poate ajunge și acolo!