fbpx

 Creează-ți propria realitate

Redactat de Timofte Geanina

Ultima actualizare 10 iunie 2016
creeaza-ti propria realitate

„Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.” – Rabindranath Tagore

Eu cred că viaţa este cel mai frumos dar care ni s-a dat. Nu ştiu, cu certitudine, de către cine şi nici nu are importanţă: de către Dumnezeu, de către ,,soarta oarbă”, de către natură sau hazard. Cert este că viaţa e ca o bucată de pânză pe care e trasat un contur, în creion, iar noi suntem artiştii care o colorăm, fiecare cu puterea sa de imaginaţie, cu starea sa emoţională, cu talentul său.

Mărimea pânzei şi conturul sunt ceea ce am putea numi ,,predestinare”, cu alte cuvinte, sunt locul, timpul şi familia în care ne-am născut, genul şi  moştenirea genetică. Culorile în care pictez, celelalte elemente de decor cu care completez tabloul propriei mele vieţi, reprezintă ,,liberul arbitru”, aşadar alegerile mele privind modul în care îmi trăiesc viaţa.

Viaţa ne oferă, mereu, motive de suferinţă, dar dacă am ridica privirea şi ne-am uita cu adevărat, în jur, am înţelege că există infinit mai multe motive de bucurie, dacă ştim să privim. Viaţa e atât de frumoasă pe cât ne-o facem noi. Ştiu că sunt unii oameni nefericiţi, gata să mă contrazică. Am să explic, însă, cum văd eu, lucrurile, apoi sunt sigură că cei mai mulţi îmi vor da dreptate. Dar mai întâi, aş vrea să citeşti o poveste. Pentru că fetiţa mea îmi cere ca în fiecare seară, să-i inventez câte o poveste, am prins gustul, aşa că m-am gândit să creez şi pentru tine una, tot sunt la modă poveştile terapeutice.

Alungat din Rai, Adam mergea trist şi nefericit pe Pământ, având în suflet, nostalgia Edenului. Plângea, întrebând: ,,Doamne, de ce m-ai alungat din Rai pe acest Pământ uscat, arid, fierbinte uneori, aspru? Adesea mă înţeapă spinii, soarele îmi arde chipul, vântul îmi biciuieşte pielea, ploaia mă pătrunde până la oase, nimeni nu mă iubeşte şi mă simt singur şi nefericit. Totul e atât de urât în această nouă casă pe care mi-ai dat-o! Ştiu că am greşit, dar tu, Doamne, eşti părintele meu, de ce nu m-ai iertat?”

Atunci, Dumnezeu, îi vorbi: ,,Adame, şterge-ţi lacrimile care-ţi acoperă ochii. Nu te mai poţi întoarce în Rai, căci niciun râu nu curge către izvoare. Iar plecarea din Rai a fost alegerea ta. Eu te-am iertat din clipa în care ai greşit. Tu doar şterge-ţi lacrimile, cum ţi-am spus, şi priveşte!”

Atunci, Adam ascultă de Tatăl, a şters lacrimile sale şi a privit. Atunci văzu că pământul aspru pe care calcă îi aduce hrană, că soarele care-l ardea îi oferea, de fapt, căldură şi lumină, că vântul îi răcorea trupul şi purta seminţele hranei sale, că ploaia îl spăla de murdărie şi-i făcea ogorul roditor, că spinii care-l înţepau erau ai unor trandafiri care-i ofereau parfum şi frumuseţe, că fiarele crude abia aşteptau să fie îmblânzite ca să-i fie de folos, iar Eva abia aştepta să-i ofere iubire şi copii care să-i alunge singurătatea. Atunci a înţeles că Dumnezeu îl iubeşte pentru că această casă era mult mai frumoasă şi mult mai vie decât Raiul din care plecase. Era casa lui. Aşa că-i mulţumi lui Dumnezeu. Ca prin farmec, suferinţa-i dispăru pentru a face loc bucuriei de a trăi.

Aşadar, dragul meu cititor, dacă lumea ta e tristă şi urâtă, întreabă-te dacă nu cumva lacrimile te împiedică să-i vezi frumuseţea.

Bucură-te de lucrurile mici: un răsărit sau un apus de soare, zâmbetul unui copil, îmbrăţişarea iubitului tău, mirosul ierbii proaspăt tăiate, sunetul valurilor izbindu-se de ţărm, savoarea unei cafele băută cu cel mai bun prieten, aroma unui ceai, deliciul unei prăjituri de ciocolată, răcoarea unei dimineţi de vară, armonia melodiei preferate şi adaugă-le tu pe celelate…

Cum să te bucuri când eşti bolnav, când nu ai ce pune copiilor tăi, pe masă, când ai pierdut o fiinţă dragă? mă vei întreba… Iar eu îţi voi răspunde cu o altă întrebare: cum se bucură păsările cerului? Toate-ţi sunt la îndemână, nu trebuie decât să deschizi ochii pentru a vedea şi să întinzi mâna pentru a culege. Motive pentru a fi nefericit sunt la tot pasul, nu trebuie să le cauţi, dar la fel de multe sunt şi motivele de bucurie. Nu vreau să crezi că pledez pentru o atitudine lipsită de realism: tristeţea face parte din viaţa noastră ca şi durerea, dezamăgirea, suferinţa, revolta, deznădejdea. E în regulă să plângi atunci când te doare, e necesar să laşi să se exprime şi aceste emoţii, dar să rămâi prins în ele ca într-o capcană, e distructiv. Priveşte-ţi tristeţile, trăieşte-le, apoi lasă-le să plece de unde au venit ca să faci loc bucuriei, fericirii, speranţei, iubirii…. Între emoţiile negative şi cele pozitive trebuie să facem paşi de dans, pentru a le armoniza… să trecem dansând, prin viaţă, căci dansul e o altă exprimare artistică a emoţiilor.

Realitatea este ceva destul de abstract, pentru fiecare individ există o altă realitate, în funcţiile de propriile lui convingeri, în funcţie de individualitatea sa. Cere unor oameni care au asistat la un anumit eveniment, să-ţi povestească despre ceea ce s-a petrecut acolo. Vei avea tot atâtea versiuni ale realităţii, câţi oameni au relatat despre aceasta, deşi evenimentul a fost unul singur. Fondatorii  NLP,  J. Grinder şi R. Bandler au identificat un metamodelul pleacând de la ideea că informaţia pătrunde în mintea conştientă trecând prin câteva transformări: filtre, omisiuni şi generalizări. Mintea noastră nu poate păstra, la nivel conştient, toate informaţiile cu care intră în contact şi reţine doar ceea ce este relevant pentru o situaţie dată, într-un anumit sistem de valori. Omite detaliile pe care le apreciază ca neimportante. Convingerile, experienţele noastre şi sistemul propriu de valori funcţionează ca un filtru al realităţii, în funcţie de care informaţia este filtrată. Unii vom reţine culorile, alţii senzaţiile, fom face asocieri pe baza experienţei personale.  Mintea generalizează, deoarece comunicarea devine imposibilă dacă s-ar păstra toate condiţiile speciale şi excepţiile posibile. În plus, generalizarea este necesară în procesul învăţării: nu pot vedea toate speciile de arbori din lume, dar dacă am văzut unul singur, prin generalizare, voi recunoaşte orice specie de arbore voi întâlni pentru prima dată, ca aparţinând caregoriei. Toate acestea duc la distorsiuni ale realităţii care fac ca fiecare individ să aibă o versiune individuală a realităţii.

Aşadar, totul ţine de modul în care interpretez realitatea: pot să consider o întâmplare nefericită ca fiind sfârşitul lumii, un motiv pentru a mă închide în cochilie şi a aştepta propriul sfârşit, ori un motiv spre a-mi înăspri inima şi a urî pe toţi cei mai fericiţi decât mine. Dar ce mă împiedică să schimb interpretarea: să găsesc în aceste întâmplări un imbold pentru a-mi lua viaţa în mâini şi a face ca lucrurile să se întâmple, nu să mi se întâmple, să găsesc un motiv pentru a deveni mai puternic, un motiv pentru a fi altruist, să deschid ochii pentru a înţelege ce contează cu adevărat?!

Colorează-ţi viaţa

 

Daca ai în casă nişte creioane colorate (daca nu, cumpără-ţi), ia o foaie albă şi joacă-te! Desenează-ţi viaţa aşa cum o visezi. Nu desena vile, maşini etc, nu e ca în ,,The Secret”. Desenează emoţii. Cum? Fetiţa mea a desenat o fată cu obrajii mov. Am întrebat-o ce înseamnă asta, iar ea mi-a răspuns ,,Inseamnă că se miră mov”. ,,Şi cum e când te miri mov?” ,,Te miri mult, mult, mult…”  Dar mirarea ta, ce culoare are? Ce culoare şi ce formă au speranţele tale, bucuriile, nerăbdarea, dragostea? Fă orice forme vrei, dar foloseşte toate culorile. Fă-o cât mai veselă cu putinţă. Nu contează dacă eşti ,,antitalent” (să mă vezi pe mine!), importante sunt culorile. În timp ce desenezi ascultă sau fredonează melodia preferată, dar vezi, să nu fie una pe care să o asociezi cu un moment trist din trecut. Acum priveşte-ţi viaţa! Cum te simţi? Eşti mulţumit sau poate râzi amuzat. Lipeşte-o undeva, la vedere. Ca să-ţi aminteşti din când, în când, ce frumoasă şi ce veselă e viaţa pe care o visezi şi pe care o poţi avea.

Ştii, nu banii, nu maşina, sau vila, nu acestea dau frumuseţe vieţii. Altfel toţi bogaţii (şi doar ei) ar fi fericiţi, dar tu ştii că nu e aşa. Ai privit vreodată, un copil care desenează cu creta pe asfalt? E atât de fericit, iar asta se vede în ochii şi în desenele lui. El nu are nevoie de obiecte scumpe ca să fie fericit (decât dacă părinţii îl învaţă că doar o jucărie de firmă e frumoasă, dar asta-i o altă poveste, despre frustrările părinţilor).

 

Schimbă perspectiva

 

Ţie ce-ţi lipseşte să fii fericit? Viaţa noastră, bună sau rea, este, oricum, rezultatul propriilor alegeri. Iar dacă ţi-e prea frică, sau prea lene să te mişti din scaunul existenţial al zonei de confort, alege, măcar, să schimbi perspectiva. Nu ai bani să mănânci la restaurant? Ce bine că în felul acesta vei mânca ceea ce găteşti tu, sănătos şi natural, cules proaspăt din grădina bunicii. Nu ai maşină sau benzina e prea scumpă? Eşti un norocos, în felul acesta mergi mult pe jos, faci mişcare, iar sănătatea ta are de câştigat. Nu ai o casă a ta, locuieşti cu chirie. Îţi dai seama cât eşti de norocos?! Eşti o persoană liberă, nimic nu te ţine legat de un loc în care nu mai poţi evolua nici profesional nici social. Te-a părăsit persoana iubită? Pe asta o ştii: nu era potrivită, a lăsat loc în viaţa ta, cuiva care te merită. Ai pierdut pe cineva drag? Ai învăţat să preţuieşti pe cei iubiţi şi să le arăţi asta, ai învăţat să preţuieşti viaţa, clipa, pentru că ştii că totul trece, chiar şi tu.

Acum ştii cum stă treaba cu schimbatul perspectivei. Nu lucrurile se schimbă, ci felul în care le interpretezi. Poţi să te joci şi tu, dacă nu te-ai regăsit în exemplele mele. Scrie una dintre problemele tale şi schimbă perspectiva asupra ei. Funcţionează?

 

Aşadar, ai înţeles, dragul meu cititor, că sunt lucruri pe care nu le putem schimba, dar că sunt infinit mai multe lucruri care stau în puterea noastră. Colorează-ţi, cât mai îndrăzneţ, tabloul propriei vieţi, fă-o după chipul şi asemănarea sufletului tău frumos şi nu uita proverbul: detaliile fac diferenţa! Poţi să-mi scrii, dacă doreşti, despre cum vezi tu diferenţa dintre predestinare şi liberul arbitru.

Geanina Timofte

 

 

Distribuie acest articol

Redactat de Timofte Geanina

Cine sunt eu? Sunt un om care-și iubește semenii, care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia. Iată de ce am ales un drum profesional prin care pot să-mi ajut semenii să-și vindece rănile, să-și depășească limitele și să-și găsească fericirea.
0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descarcă gratuit ghidul digital

Află cum poți scăpa de gândurile și scenariile negative gestionându-ți emoțiile!

 

Ghidul digital e în drum spre tine. Verifică te rog emailul!

Ține-mă la curent cu următoarele evenimente.

Felicitări! Acum vei fi la curent cu următoarele evenimente.