fbpx

Depresia sau vinovăția de a fi tu însuți. Eul narcisic și eul autentic

Redactat de Timofte Geanina

Ultima actualizare 10 mai 2018
depresia-Terapie-NLP-Geanina-Timofte

Depresia poate avea, drept una dintre cauze, vinovăția de a fi tu însuți. Presiunea familiei și a societății te constrânge să-ți construiești un eu fals, din dorința de a fi acceptat și iubit, cu prețul renunțării la eul autentic.

Trăim într-o lume care ne vrea ,,de succes”, definind succesul în termenii unei economii de consum: angajați într-o multinațională, casă și mașină în rate pe 20 de ani, muncind până la epuizare și ignorând nevoi individuale și familiale.

Și dacă se poate, să zâmbim ,,americănește” (cu sau fără prozac) pentru că trăim în cea mai bună, dintre lumi!

Nu contează ce vreau eu, contează ce vor ceilalți, din nevoia de a fi acceptat și iubit. Porunca implicită a părinților – ,,fă-mi pe plac!” –  devine  ghidul existenței care ne transformă într-o personalitate narcisică menită să ascundă un copil vulnerabil, neiubit, neacceptat pentru ceea ce este.

Și uite-așa, influențați de ,,idealul” părinților sau al societății în care trăim, ne ciuntim personalitatea, ne mutilăm eul autentic și să ne construim un eu fals. Ne punem masca, jucăm rolul, cu credința că doar așa vom primi iubire. Doar așa vom fi acceptați.

Îndărătul măștii narcisice, mic, nefericit, se află, prizonier, eul nostru autentic.

Cine se află în spatele măștii?

Poate este un copil sensibil, cu fire de artist, care preferă singurătatea și natura, în locul companiei semenilor.

Poate un copil căruia îi este frică de lumea în care nu s-a simțit niciodată, în siguranță, pentru că părinții, la vremea potrivită, nu au fost acolo, să-l protejeze.

Sau un copil furios care ascunde rana umilinței ori un conflict interior în raport cu părintele care i-a fost și protector și agresor, în același timp.

Copilului i se refuză dreptul de a fi el însuși.

Cu cât acest copil este ignorat, altfel spus, eul autentic este negat, cu atât se adâncește un conflict intrapsihic care generează boli psihosomatice sau depresie.

Depresia devine strigătul de ajutor al copilului interior, al eului autentic care vrea să fie văzut, auzit, acceptat și iubit pentru ceea ce este.

În momentul în care se epuizează resursele care au susținut, poate ani întregi, imaginea unui eu supradimensionat, de regulă, în momente de criză, ale vieții, apare depresia.

Cine sunt eu, de fapt? Cum trebuie să fiu? De ce am eșuat? La ce bun, toate acestea, dacă sunt nefericit?

Sunt întrebări, pe care și le pune depresivul, într-o primă etapă. Apoi se încarcă cu sentimentul de vinovăție, pentru că nu a reușit să fie așa cum ceilalți s-au așteptat să fie. Că nu corespunde.

Se creează conflictul interior între nevoia de a regăsi eul autentic, pe de o parte și nevoia de a păstra eul fals, construit la presiunea parentală sau socială.

Forțele conflictului sunt egale, întrucât sunt percepute, ambele, ca aparținând aceleași ființe, dar se exclud reciproc. Imposibilitatea de a face o alegere, fără a se simți vinovat, determină un proces de încremenire în depresie.

Cum ieșim din depresie?

În psihoterapie, se normalizează starea emoțională a pacientului, se creează o alianță terapeutică, se izolează eul fals, ca aparținând unor factori exteriori, demontându-se, practic, acest construct fals.

Se ajunge la copilul interior, căruia i se împlinesc nevoile relaționale, prin intermediul relației terapeutice. Astfel, se produce vindecarea – posibilă doar prin relație – și se continuă cu ,,creșterea” eului autentic.

Sigur, există diferite metode prin care poți face față depresiei (vezi aici), dar vindecarea autentică se realizează prin psihoterapie.

De ce? Pentru că rana primară s-a produs prin relație (părinte – copil), deci este nevoie tot de o relație vindecătoare.

Cine spune că trebuie să fim într-un anume fel? Nimic nu trebuie, dar pot să vreau, dacă am un interes. Pot alege să nu mai dorm în patul lui Procust, doar pentru că salteaua e moale, ci să dorm pe pământul tare, dar liber, așa cum sunt!

Despre asta este vorba: să fiu liber să fac ceea ce simt, ceea ce-mi face plăcere, să fiu eu însumi!

Curăță exteriorul așa cum îndepărtezi foile de ceapă, până ajungi la inimă, la ceea ce ești tu, cu adevărat. Sigur doare, o să plângi, când cureți ,,ceapa” personalității tale, dar odată ce ai ajuns la inimă, se produce vindecarea.

În inimă găsești răspunsul la întrebarea ,,cine ești tu, cu adevărat?” pentru a învăța să te accepți și să te iubești pentru ceea ce ești.

Sub atâta presiune din partea unei societăți care ne vrea ,,de succes”, definind succesul în termeni financiari, depresia ne învață să spunem ,,NU” regulilor care ne împiedică afirmarea sinelui autentic.

Geanina Timofte

 

Distribuie acest articol

Redactat de Timofte Geanina

Cine sunt eu? Sunt un om care-și iubește semenii, care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia. Iată de ce am ales un drum profesional prin care pot să-mi ajut semenii să-și vindece rănile, să-și depășească limitele și să-și găsească fericirea.
0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descarcă gratuit ghidul digital

Află cum poți scăpa de gândurile și scenariile negative gestionându-ți emoțiile!

 

Ghidul digital e în drum spre tine. Verifică te rog emailul!

Ține-mă la curent cu următoarele evenimente.

Felicitări! Acum vei fi la curent cu următoarele evenimente.