fbpx

Despre moarte și cum să trăiești mai departe

Redactat de Timofte Geanina

Ultima actualizare 11 august 2020

,,Nu am moarte, cu tine, nimic

Dar ce-ai face tu și cum ai trăi

Dac-ai avea copii și ei ar muri?

Ce-ai face tu și cum ai trăi 

Dac-ai avea părinți și ei ar muri?”

Aceste frumoase și triste versuri ale lui Grigore Vieru, surprind realitatea cu care se confruntă omul atunci când pierde pe cine drag. Înțelegi, rațional, că moartea este un fenomen firesc, dar durerea pe care o trăiești în fața acestui fenomen este atât de grea, încât ai senzația că nu mai există viață, după…

În orice caz, nimic nu va mai fi la fel.

De ce doare atât de tare?

Dar de ce percepem pierderea atât de dureros, dacă fenomenul morții face parte firească din natura vieții? 

Suntem programați genetic să realizăm atașamente față de persoanele semnificative din viața noastră.E garanția supraviețuirii, căci omul nu e o ființă solitară. Suntem ființe sociale, iar sănătatea noastră fizică și emoțională depinde de relațiile cu semenii.

Astfel, familia reprezintă prima și cea mai importantă plasă de siguranță emoțională, iar liantul îl reprezintă atașamentul care, în forma lui superioară, spirituală, capătă forma iubirii. Cei iubiți sunt parte din ființa noastră.

Prin urmare, nu e de mirare că simțim moartea cuiva drag, ca o durere atât de mare, încât pare că însăși ființa noastră se dizolvă. Apar nesiguranța și pierderea înțelesului vieții, prin urmare intrăm într-o stare de dizolvare a eului.

Cine mai sunt eu, acum, într-o lume fără cel care-a murit?

Mai are viața mea sens?

Ne bazăm existența pe un set de reguli nescrise, de așteptări, de convingeri, iar acestea toate ne dau un sentiment de siguranță și predictibilitate. Fără a presupune că lucrurile se vor petrece conform unor cutume, nu am putea construi. Am mai naște copii, știind că în orice clipă îi putem pierde? Ne-am mai îndrăgosti și ne-am căsători știind că și iubirea moare?

Sigur, la nivel rațional, în plan ipotetic, știm că toate acestea se pot întâmpla, dar ,,nu mie” este convingerea cu care ne ducem viața. 

Etapele psihologice ale doliului

Mai mulți specialiști au analizat procesul psihologic prin care trec oamenii, la moartea cuiva drag. John Bowlby descria 4 etape majore ale doliului: șoc, dor intens  disperare și revenire.

Intensitatea trăirilor se află în strânsă legătură cu tipul de atașament al persoanei îndoliate. Cei cu atașament anxios vor trăi un doliu prelungit, în care tristețea se poate transforma ușor, în depresie. Cei cu atașament evitant vor fi mai predispuși la emoția de vinovăție și vor căuta forme de evitare. Cei cu atașament dezorganizat vor adopta, adesea, ca mecanisme de adaptare, alcoolul, drogurile și alte adicții.

Șocul: o anestezie emoțională are loc în prima etapă a doliului, de aceea, din exterior pare că cel îndoliat nu are regrete. În realitate, când durerea este foarte mare, pentru a-i face față, creierul se inundă cu endorfine, motiv pentru care membrii celui decedat pot părea euforici.

Tocmai de aceea, în tradiția populară creștină au existat bocitoarele: prin cuvintele lor înduioșătoare, provocau lacrimile care să înlăture blocajul emoțional.

Tot acum poate apărea negarea: încercarea de trăi ca și cum nimic nu s-a întâmplat, iar cel mort, de fapt este în viață. În această perioadă pot apărea vise nocturne, dar și reverii diurne în care persoana decedată este în viață, 

Deconectarea emoțională din această etapă durează de la câteva zile la câteva săptămâni.

Dorul intens

Îl căutăm pe cel plecat printre amintiri, fotografii, avem sentimentul că-l vedem pe stradă.  Nevoia de a vorbi cât mai mult despre el este foarte intensă.

Disperarea

Vine cu toată suita de emoții: tristețe, furie, vinovăție. Este etapa în care doliul este intens din punct de vedere emoțional, tocmai de aceea poate dura destul de mult, iar trecerea de la o emoție la alta se face rapid. 

Este important ca îndoliatul să-ți ventileze emoțiile: să poată vorbi despre ceea ce simte și să-și poată manifesta aceste emoții.

Tradiția autohtonă a ritualului funerar are funcția de a regla psihologic trauma de doliu , prin ritualul de 40 de zile. În tot acest timp se merge zilnic la mormânt pentru a permite o ,,comunicare” a emoțiilor și a evita blocarea emoțională, negarea, făcând tranziția spre acceptare. 

De altfel, praznicele sau a pomenirile nu au doar funcție religioasă, ci și psihologică. Întreaga comunitate participă la comemorarea celui plecat dincolo, alături de familie, ajutând astfel la procesarea doliului. Se creează o poveste colectivă prin care cel pierdut se integrează în familie într-o altfel de ipostază – ca mit familial.

Revenirea

Presupune un proces de acceptare a pierderii și reorganizare a vieții, în lipsa celui decedat. Astfel, pe parcursul unui an se încheie procesul de doliu, deși ritualul funerar continuă cu o frecvență anuală, până la 7 ani pentru a regla astfel, pierderile mai grele, doliul complicat.

Omul modern și doliul

Astăzi, omul modern a renunțat la ritualuri, tot mai mult, și astfel, se blochează adesea, emoțional, în aceste etape intermediare ale doliului. Intervenția psihoterapeutică se impune după aproximativ 9 – 12 luni de la deces, dacă există un blocaj emoțional, deși se poate realiza și mai repede, cu rol de susținere afectivă.

Recomandarea mea, dacă te afli într-un proces de doliu, este să să parcurgi ritualul de 40 de zile, chiar și simbolic, dacă nu o poți face la mormânt. În fiecare zi scrie sau povestește o amintire, o experiență pe care ai trăit-o alături de cel pierdut. Sau pur și simplu scrie-i /vorbește-i celui decedat ca și cum te-ar auzi. Lasă emoțiile să se manifeste, indiferent de natura lor, fără să le inhibi. 

La capătul celor 40 de zile, ia-ți rămas-bun, cu iertare și iubire, dar păstrează un obiect simbolic care să-l reprezinte pe acesta. Comemorează-l periodic, o dată pe an, făcând ceva ce știi că-i plăcea acestuia, de exemplu ascultându-i muzica preferată, oferind mâncarea preferată a acestuia.

Știu că nimic nu poate alina durerea de a pierde pe cineva drag,de aceea ia-ți timpul de care ai nevoie pentru a plânge, a-ți manifesta durerea, în orice formă ar fi ea. Iar când ești pregătit, continuă-ți viața, chiar dacă nimic nu va mai fi la fel.  

Distribuie acest articol

Redactat de Timofte Geanina

Cine sunt eu? Sunt un om care-și iubește semenii, care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia. Iată de ce am ales un drum profesional prin care pot să-mi ajut semenii să-și vindece rănile, să-și depășească limitele și să-și găsească fericirea.
0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descarcă gratuit ghidul digital

Află cum poți scăpa de gândurile și scenariile negative gestionându-ți emoțiile!

 

Ghidul digital e în drum spre tine. Verifică te rog emailul!

Ține-mă la curent cu următoarele evenimente.

Felicitări! Acum vei fi la curent cu următoarele evenimente.