fbpx

Emoțiile negative și scopul lor pozitiv

Redactat de Timofte Geanina

Ultima actualizare 17 aprilie 2018

Emoțiile negative au, întotdeauna, un scop pozitiv. Corpul uman este perfect alcătuit. Nicio funcție a acestuia nu este întâmplătoare, și nu ne face rău. Tristețea, furia, frica, dezgustul sunt semnale de alarmă având ca scop protecția noastră și starea de echilibru.

Lumea modernă a împărțit, pe nedrept, emoțiile, în pozitive și negative, promovând, într-un mod exagerat, o atitudine fals pozitivă în fața vieții. A trimis, la coșul de gunoi, tristețea, furia, frica și alte asemenea lor.

Rezultatul: o negare absurdă a emoțiilor, o înăbușire nesănătoasă a acestora, în spatele unor zâmbete de clovn, cu priviri care trădează, însă, frustrare, mânie, tristețe, invidie, neliniște, teamă…

Ei bine, crezi că emoțiile negative vor dispărea, așa, topindu-se ca prin farmec, doar pentru că refuzi să le accepți?

Nu dispar, ci macină, tăcut,  corpul celui care le neagă. Se manifestă în diferite boli psihosomatice, afectând, cel mai adesea, inima, stomacul, ficatul, pielea. Uneori, chiar și teribilul cancer, poate fi determinat, pe lângă factorul genetic sau de mediu, de emoții înăbușite și stres prelungit.

Alteori, aceste emoții alungate se răzbună, răbufnind în situațiile cele mai neașteptate, disproporționat și agresiv, făcându-ne să-i rănim pe cei dragi și pe noi înșine.

Nu pledez pentru emoțiile negative, pentru tristețe, furie, frică și alte asemenea lor. Dacă râmânem ancorați, prea mult timp, în energia lor, acestea devin un mod de a fi. Consider, însă, necesar să le recunoaștem, să le acceptăm și să înțelegem mesajul pe care îl transmit.

Afundă-te în tristețe, atunci când vine, ca într-o apă binefăcătoare, dându-i voie să se manifeste în inima ta. Lasă lacrimile să-ți curgă pe obraz și  întreabă-te ce anume vrea să-ți transmită. Sau întrebă-te, mai puțin metaforic, ce anume nu funcționează în viața ta, ce trebuie schimbat?

Mesajul tristeții este unul de transformare: să schimbăm acea situație de viață, acele lucruri care creează dizarmonie. Prin urmare, tristețea va insista până când vom produce acele schimbări care să ne  pună în acord cu sufletul nostru, cu sinele nostru divin, dacă vrei.

Dacă ne opunem tristeții și nu vom aduce schimbări benefice, de mediu, de scop, de relații, atunci ea va crește până ce se va transforma în depresie.

Frica te avertizează că ești în pericol, oricare ar fi natura acestuia. ,,Fii binevenită, frică. Cum ai vrea să mă protejez?”, întreab-o. Astfel vei ști ce anume e nevoie să faci pentru a te adapta unor schimbări exterioare, astfel încât sinele tău social să nu aibă de suferit.

Același lucru se poate spune și despre furie, emoție al cărei rol este de a respinge orice situație care să încalce demnitatea și libertatea personală.

Prin urmare, emoțiile negative au, întotdeauna, un scop pozitiv. Ideea este să aflăm ce factor a declanșat sistemul emoțional de alertă. În momentul în care acceptăm emoția, ea nu ne va mai sabota consumându-ne energia. Nu ne va pune în pericol relațiile sau sănătatea.

Unele emoții de acest tip pot fi iraționale pentru adultul care am devenit. Pentru copilul din noi, însă, acestea sunt perfect justificate. Ce e de făcut cu ele, în acest caz?

Parcurgem, în sens invers,drumul amintirii, recuperând trecutul dureros și vindecând rănile copilăriei. Emoții negate, din  adâncul memoriei inconștiente, sunt scoase la suprafață, acceptate și trecute prin filtrul rațiunii. Sunt validate și îmbrățișate, ca apoi să se dizolve în mintea rațională.

Așadar, dragul meu cititor, acceptă-ți emoțiile, chiar și atunci când le numești ,,negative”. Pune-le în lumină și fă din acestea ,,aliații” tăi, pentru o viață echilibrată, emoțional.

Nu fugi de tristețe! Doar așa ai măsura bucuriei.

Geanina Timofte

 

Distribuie acest articol

Redactat de Timofte Geanina

Cine sunt eu? Sunt un om care-și iubește semenii, care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia. Iată de ce am ales un drum profesional prin care pot să-mi ajut semenii să-și vindece rănile, să-și depășească limitele și să-și găsească fericirea.
0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descarcă gratuit ghidul digital

Află cum poți scăpa de gândurile și scenariile negative gestionându-ți emoțiile!

 

Ghidul digital e în drum spre tine. Verifică te rog emailul!

Ține-mă la curent cu următoarele evenimente.

Felicitări! Acum vei fi la curent cu următoarele evenimente.