fbpx

Povestea vieții mele – cum să schimbi tragedia într-o poveste cu final fericit

Redactat de Timofte Geanina

Ultima actualizare 30 noiembrie 2017
povestea vietii mele cum sa schimbi tragedia intr-o poveste cu final fericit - blog Terapie NLP

Sunt la pământ! Iar am pierdut totul, asta-i povestea vieții mele!

Vă sună cunoscut? Câți dintre noi nu ne plângem de POVESTEA noastră de dragoste, de prietenie, profesională sau de orice natură ar fi ea! Povestea nefericirii noastre…

Cu cât e mai tristă, cu atât o îmbrăcăm mai frumos pentru a fi povestită ca o dramă. E banală? Nu face nimic, găsim noi câteva detalii pe care să le interpretăm într-o notă care să-i dea strălucire de poveste… lacrimi să stoarcă sau măcar un dram de compasiune.

Dar de ce este atât de seducătoare drama și atât de plictisitoare povestea cu,,happy end”? De ce suntem mai atrași de suferință decât de bucurie?

În definitiv, de ce facem din viețile noastre, povești?

Și când a început povestea?

În psihoterapie, sintagma ,,scenariu de viață este introdusă de Eric Berne pentru a denumi acel tipar mental ce cuprinde deciziile personale pe care copilul le ia la o vârstă fragedă, pe baza unor injoncțiuni (afirmații, cerințe) parentale, în acord cu informațiile pe care le preia in mediu, pentru a face față unor situații de viață dificile.

Copil fiind, modelul de scenariu sau eroul cu care ne identificăm, aparține, desigur, basmelor pe care ni le citesc părinții, sau desenelor animate pe care le urmăresc copiii mileniului trei.

De la basmele clasice ale copilăriei sau desenele animate moderne, până la romanele sau filmele preferate la vârsta adultă, destinul ni se țese după același tipar în care ne-am regăsit cândva, la o vârstă fragedă.

Unii aleg un personaj de comedie, alții, joacă rolul unui erou salvator, unii sunt într-o piesă de teatru absurd, în vreme ce alții sunt măreața victimă a unei tragedii antice.

Psihologii apreciază că basmul/ mitul/ metafora, reprezintă modul în care mintea inconștientă receptează informațiile cu puterea de înțelegere similară vârstei de 5-7 ani.

 

Poți schimba povestea vieții.

 

Suntem prinși în capcana propriei povești!

E nevoie, însă, de o întâmplare dramatică și revelatoare care ar putea determina conștientizarea tiparului existențial și decizia de a scrie un alt scenariu de viață, povestea vieții cu final fericit.

Iată cum se explică impactul pe care-l au poveștile terapeutice  (Supă de pui pentru suflet, J. Canfield, M. Hansen) în procesul de vindecare emoțională atât la copii, cât și la adulți, iar aceste povești pot fi și romane, filme, întâmplări și povești autentice de viață care ne marchează bulversându-ne întreg sistemul de valori.

Cum sună povestea vieții? Asemenea protagonistului…

Îl întâlnesc adesea, pe Jack, cu sau fără vrejul de fasole, dar convins că ceea ce a obținut prin vicleșug, din bunul altuia, i se cuvine.

Câte cenușărese dereticând bucătăria, slujind  unui soț, unui șef sau colegilor, în așteptarea recompensei, pardon, a prințului care nu mai apare o dată! Asta dacă nu, sătulă de așteptare, pleacă singură la bal… doar până la miezul nopții!

Uite colo pe Omul Păianjen cum stă încordat, sub masca unui orfan al vieții, așteptând la nesfârșit bătălia decisivă în care să demonstreze tuturor cine este și ce poate. Asta dacă nu cumva preferă să ajute vreo bătrânică să treacă strada, chiar dacă bătrânica nu vrea acest lucru. Dar ce contează ce vor alții, când misiunea ta pe pământ este aceea de salvator! Salvatorul are nevoie de victime.

A, cum era să-mi scape tocmai prințesa care sărută broscoi într-o veselie, sperând că unul tot o să se preschimbe în prințul mult visat!

Deschid televizorul, în speranța că dau de personaje mai actuale și când acolo: Scufița Roșie deghizată în asistentă tv! Bine măcar că nu mai stă pe lângă pădurile de la marginea orașului, că cine știe peste ce lighioane ar fi putut să dea!

Ei, da, uite-o și pe Frumoasa din Pădurea Adormită, care a aflat de la ursitoarea ei că fusul poate fi fatal când ai 15 ani (și menstruație, desigur) așa că mai bine să doarmă o sută de ani, decât să vadă adevărul pe care nu-l poate accepta.

Și uite-așa, unde te învârți, dai de personajele copilăriei, jucând același scenariul, chiar dacă decorul și costumația sunt ale mileniului trei.

De ce să facem asta? E absurd… ar spune unii.

În definitiv, venim într-o lume ale cărei reguli nu le cunoaștem, ne căutăm modele pentru a face față unor situații de viață necunoscute, înspăimântătoare adesea. Privim mai întâi către cei de lângă noi, iar atunci când nu găsim răspuns acolo, căutăm în povești…

Dacă rolul îți convine, adică îți aduce beneficii, e ok, poți să-l păstrezi aducându-i unele îmbunătățiri adecvate timpului și epocii. Dar dacă-ți aduce numai necazuri, suferință, blocaje, atunci ce e de făcut?!

Renunțarea la povestea dramatică este, în definitiv, o formă de dezvoltare persoală. A evolua înseamnă a ieși din rolul inconștient și a fi capabil să alegi în mod conștient și asumat.

       1. Primul pas și cel mai important e acela de a depista scenariu, de a fi conștient de el. Vindecare e pe jumătate făcută.

       2. Al doilea pas este să rescrii povestea. Sau să-i creezi o altă încheiere, știi tu, ca la școală, când ți se cerea să imaginezi un alt sfârșit pentru o poveste. Eu aș zice, o continuare.

…. A doua zi, Cenușăreasa dădu naibii toate tigăile din bucătărie, le zise vreo două, așa de la obraz, șefilor, soțului, colegilor (după caz), se spălă bine de cenușă și lăsă totul în urmă pentru a începe o nouă viață. Că doar nu era să aștepte o sută de ani, ca altele, să vină nu știu ce papă-lapte de prinț să o salveze…

În Povestea Vieții, nimeni nu salvează pe nimeni. În mâinile tale stă cheia.

       3. Al treilea pas: scrie episodul următor. Ce, credeai că merge cu ,,a trăit fericit până la adânci bătrâneți”? Trebuie să mai treacă două-trei încercări, că viața nu e numai lapte și miere, mai dai de-o vrăjitoare, mai un căpcăun, ba trebuie să alegi macul de nisip… În fine, TOATE LECȚIILE DEGHIZATE ÎN PROBE. Dar nu te speria: unde e voință, încredere și un strop de curaj, restul vine de la sine.

       4. Pasul patru: dacă tot nu-ți iese, caută un mentor, un model, fie el deghizat în Spân, fie în Sfânta Duminica. Un ghid face ca drumul să fie mai ușor.

Care sunt filmele/romanele tale preferate? Ce au în comun personajele lor? Ce ai tu în comun cu ele?

Rescrie-ți povestea vieții, dragul meu cititor.  Lasă tragediile în seama anticilor, tu poți scrie un bestseller motivațional!

Geanina Timofte

Distribuie acest articol

Redactat de Timofte Geanina

Cine sunt eu? Sunt un om care-și iubește semenii, care poate să vadă dincolo de aparențe, frumusețea sufletească. Știu că bunătatea se ascunde, uneori, în spatele unor măști de apărare. Știu că nu există oameni răi, ci oameni răniți sau neiubiți. Cred în puterea de vindecare și autodepășire a fiecăruia. Iată de ce am ales un drum profesional prin care pot să-mi ajut semenii să-și vindece rănile, să-și depășească limitele și să-și găsească fericirea.
0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descarcă gratuit ghidul digital

Află cum poți scăpa de gândurile și scenariile negative gestionându-ți emoțiile!

 

Ghidul digital e în drum spre tine. Verifică te rog emailul!

Ține-mă la curent cu următoarele evenimente.

Felicitări! Acum vei fi la curent cu următoarele evenimente.